Acasă > madMe sfătuiește > Putem face mai mult lucrând mai puțin

Putem face mai mult lucrând mai puțin

Am citit la un moment dat (nu mai rețin unde anume) un articol în care se ajungea la concluzia că un angajat care lucrează mai puțin ca timp poate avea rezultate mai bune decât unul care forțează nota și lucrează ore întregi peste program. Ideea era că se poate realiza mult mai mult (ca rezultat) făcând mult mai puțin (ca ore de lucru investite). Oricât de paradoxal ar suna, eu dau dreptate autorului articolului. Și vin în susținerea acestei idei cu propria mea experiență (atât ce am observat la mine cât și la echipa mea).

Overtiming-ul nu trebuie să devină o obișnuință sau o cerință

Oricât de apreciat și încurajat ar fi overtiming-ul în unele companii, eu personal îl găsesc periculos pentru productivitate dacă se folosește în exces. Pe termen scurt poate fi benefic că un angajat se dedică muncii sale stând peste program și lucrând suplimentar. O săptămână de stat peste program, în condiții de termene limită sau urgențe de o anumită natură, poate aduce într-adevăr  un rezultat mai bun. Dar dacă această necesitate apare frecvent sau se extinde pe perioade îndelungate, atunci poate apărea o mare problemă : oboseala și uzura persoanei. De aceea eu cred că este o greșeală ca statul peste program să fie încurajat sau chiar impus vreunui angajat.

Oboseala scade randamentul și eficiența

Când este obosită, o persoană nu mai dă randament, își utilizează un procent mic din capacitatea sa de concentrare și în final rezultatul este o scădere a calității și cantității muncii în ciuda timpului petrecut la birou. Persoana petrece în medie 10-12 ore la birou iar rezultatul muncii sale poate fi comparat cu cel al unei persoane odihnite care lucrează  jumătate din acest timp. În plus, riscul de a face greșeli crește exponențial din cauza diminuării puterii de concentrare.

Timpul suplimentar petrecut la serviciu înseamnă timp mai puțin pentru relaxare și odihnă

De multe ori mi s-a întâmplat să încerc să forțez nota și să mă încăpățânez să termin un anumit subiect stând peste program și, în ciuda eforturilor, să nu reușesc să rezolv nimic seara, după o zi grea de muncă, iar a doua zi să termin în 10 minute ce cu o seară înainte nu am reușit în câteva ore. Ce am realizat? M-am obosit inutil și am petrecut câteva ore bune, peste program, cu rezultat ZERO. Ar fi fost mult mai benefic pentru mine să folosesc acele ore pentru odihnă sau pentru alte activități de relaxare.

Fixarea unor pauze și respectarea lor poate fi benefică. Persoana lucrează cu plăcere știind că în scurt timp munca va fi “răsplătită” cu o binemeritată pauză de odihnă. De aceea găsesc că este foarte important ca măcar pauza de masă (acolo unde ea există) să fie petrecută departe de birou. A nu se înțelege greșit că încurajez pauzele lungi și dese. Ele nu sunt cheia marilor succese, așa cum se zice în popor. :D Este nevoie de pauze moderate ca frecvență și durată.

Dacă este nevoie de overtime, undeva se greșește

În momentul în care se constată că ducerea la bun sfârșit a unei sarcini de serviciu necesită frecvent overtiming, atunci este clar că undeva există o greșeală. Fie persoana care execută respectiva sarcină nu are suficiente skill-uri pentru asta sau nu este suficent de concentrată pe subiect, fie timpul în care are de făcut acel lucru a fost estimat greșit de către manager etc. Oricare ar fi cauza, ea trebuie identificată și corectată, astfel încât nevoia de overtiming să fie eliminată.

Se poate ajunge și la probleme de comunicare în echipă

Atunci când membrii echipei devin obosiți și frustrați din cauza volumului mare de lucru și a statului peste program, este doar un pas până vor începe neînțelegerile și certurile. Oamenii devin iritați sau ușor iritabili, se comunică defectuos și, mai mult sau mai puțin voluntar, încep diverse acuze între membrii echipei.

Rezultatul final poate fi schimbarea job-ului

Oboseala și statul frecvent peste program cumulat cu apariția unor rezultate din ce în ce mai slabe în ciuda timpului prelungit petrecut la muncă poate duce în final la demotivare și nemulțumire. Lipsa de motivație aduce cu ea diminuarea implicării unei persoane în jobul pe care îl are și scăderea interesului pentru acel job. În acest mod, unul din pașii următori ar putea fi schimbarea locului de muncă.

Cred că ar mai fi multe de spus pe această temă, dar o să mă opresc aici pentru că risc să nu termin acest articol în viitorul apropiat :D Concluzia? Numărul de ore petrecute la birou nu este direct proporțional cu valoarea rezultatelor obținute. Contează mult mai mult energia și concentrarea cu care ne facem treaba iar energia noastră trebuie regenerată prin odihnă și relaxare.

Note:

  • Prin muncă înțeleg că un om își face treaba cu adevărat (nu printre 2 filmulețe pe youtube) iar faptul că stăm la birou și admirăm pereții nu înseamnă că am muncit
  • Prin overtiming înțeleg petrecerea de timp suplimentar la birou lucrând pentru a termina o anumită lucrare, nu faptul că se stă la muncă până la ora 22 în condițiile în care persoana în cauză a început efectiv să lucreze abia după pauza de masă pentru că anterior s-a delectat cu diverse filmulețe, pauze de cafea sau alte activități non work related.
  1. ianuarie 23, 2012 la 8:17 pm | #1

    Nu lucrez la birou însă până în decembrie lucram 10 ore pe zi în condiţii de stres cu tot cu burta la gura.Din ianuarie de când am crescut şi noi ne-am dat de 4 ore pentru ca 10 ore era mult prea mult pentru o femeie însărcinată.Faptul că lucram 10 ore nu era alegerea mea deliberată ci din cauza faptului că eram puţini angajaţi pe cât volum de muncă era.Şi….eram nervoasă,eram obosită pentru că ajungeam la 6 seara şi nu aveam timp să gătesc că imdeiat cum vedeam patul mi se făceam somn,iar tragere pentru muncă nu prea mai avem.Nu mai vorbesc de salarii date după cum bătea vântul.
    Nu s-a schimbat nimic între timp dar atunci când ceasul arată 11:50 mi-am făcut curat la locul de munca,m-am schimbat şi am plecat chiar dacă de lucru mai rămâne.Cu salariu e la fel de greu :)

    • ianuarie 25, 2012 la 1:39 pm | #2

      Probabil că cele 10 ore, în condiții normale de muncă, nu te-ar fi epuizat așa de tare dacă era și un pic de loc pentru relaxare. Oricum, 10 ore pe zi este destul de mult ca timp. Mai bine că ai trecut la 4 ore cât e și bebe mic cu tine. :D

  2. ianuarie 23, 2012 la 10:03 pm | #3

    Am renuntat la birou de multa vreme, dar inteleg ce spui tu aici.
    La serviciu actual,treburile stau cam asa: pauza se ia fix la fix, lucrul se incepe fix la ora stabilita.De vreo doua saptamanai,lucram la 10 ore,primele 8 sunt normale,in celelalte doua ne sunt permise mai multe “prostioare” tocami ca sa dam randament.

    • ianuarie 25, 2012 la 1:39 pm | #4

      Exactly, trebuie și puțină relaxare pentru randament :D

  3. ianuarie 24, 2012 la 10:13 pm | #5

    este foarte adevarat ceea ce spui insa nu se aplica in toate domeniile de activitate :D

    • ianuarie 25, 2012 la 1:48 pm | #6

      Da, foarte posibil, pentru că am și zis că vorbesc din experiența personală. Dar în alte domenii cum e?

      PS. Nu este nevoie să încerci să îți schimbi numele de fiecare dată când comentezi chiar dacă folosești comentariul ca modalitate de răspândire de link la site-ul tău (se vede că e același IP și același site în spate). Atâta timp cât comentezi la subiect și vei lua în seamă această sugestie, comentariul va fi aprobat.

  4. mia
    ianuarie 26, 2012 la 2:53 pm | #7

    E foarte adevarata si vorba ca dupa 8 ore de munca sigur nu mai dai randament la fel

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 193 other followers