Luni, marți, miercuri … cine mai știe?

Știți cum se spune, că dacă începi de luni ceva (orice ar fi) așa o duci toată săptămâna? Un fel de superstițio-maximă în care eu nu am crezut niciodată. Tocmai de aia nu țin niciodată cont că lunea-i luni și dacă atunci am timp/bani/chef pentru vreo activitate/factură, fac ce am de făcut fără ezitare.

Retrospectiva săptămânii ăsteia mă face să mă gândesc că ar trebui totuși să țin seama de acest proverb de acum încolo. Să vă povestesc de ce :

Săptămâna am început-o oarecum ciudat. Luni am crezut că e …. marți! Mbun, a durat ceva până m-am prins că sunt pe altă lume dar în final a devenit evident: prea toată lumea făcea activități de “lunea” iar calendarul de pe desktop aproape că țipa că e Monday . Cred că supradoza de adrenalină (specifică începătorilor) de la ski-ul din weekend m-a dat peste cap. M-am scuturat puțin, am băut o cafeluță și mi-am dat cu apă rece pe față și am intrat și eu în rând cu lumea.

Așa am crezut eu cel puțin. Asta până a doua zi, respectiv marți, cand am crezut că e … miercuri! Așa că m-am trezit vorbind:

- Auzi, da’ tu nu mergi azi la fotbal? (Miercurea domnul MadMe are oră de fotbal cu băeții)

Drept pentru care mă trezesc cu o privire caldă și plină de compasiune de la domnul MadMe care îmi explică gentil:

- Draga mea, revino-ți! Azi e marți! Pe ce lume trăiești? (Hmmm, bună întrebare)

Așa că dă-i iarăși cu scuturatul și cu apă rece pe față (fără cafea, că era seară ) pentru a reveni cu picioarele pe pământ.

Credeați că asta a fost tot? Greșit. Ieri dimineață, adică miercuri, mă apucă pe mine așaaa, subit, curiozitatea și intru pe blog ca să văd ce mai zice nou zelist-ul care se actualizează … joia. Văd cifrele (neschimbate, evident), mă mir de coincidența de a fi două săptămâni pe exact aceeași poziție și trec mai departe, la alte activități, fără să mă prind. Toate astea până îl văd pe domnul MadMe că își împachetează echipamentul de fotbal pentru a-l avea la îndemână pentru meciul de miercuri. Meciul de … miercuri?  Și atunci s-a aprins un beculeț, joia a redevenit miercuri, coincidențele nu au mai fost coincidențe și eu am picat de pe norișorul meu plutitor înapoi pe pământ.

Sper ca azi ( căci încă nu s-a încheiat ziua și deci un mic risc de confuzie tot mai există ), să se încheie lanțul ăsta al slăbiciunilor pentru că, oricâte impresii greșite am avut eu săptămâna asta, de departe cea mai dezamăgitoare ar fi aceea în care mi-aș da seama că vineri seara, punctul de intrare în weekend și momentul meu maximă relaxare, este de fapt doar … joi.