De ce este important sportul?

Din cauza meseriei, petrec o foarte mare parte din timp la birou. Uneori am impresia că stau atât de mult jos încât la un moment dat voi rămâne în poziția scaun și după ce mă ridic de la birou. Drept urmare, primele efecte ale lipsei de mișcare nu au întârziat să apară din păcate. Primul simptom cu care mă confrunt este durerea de spate. Așa că, după ce am văzut eu că nu e de glumă, am hotărât că este cazul să iau atitudine. Și nu orice fel de atitudine, ci

atitudine sportivă.

Așa că m-am apucat de mișcare. Am cochetat în ultimul an cu mai multe activități sportive. Alergatul, aerobicul, patinajul și tenisul. Le-am înșirat în ordine crescătoare a plăcerii cu care le practic. Acum am ajuns să merg cu regularitate la tenis, destul de rar la patinoar (deși aș putea să o fac mai des având în vedere că avem patinoar olimpic în urbe ) și să îmi doresc să reiau aerobicul. Alergatul e my least favorite, dar voi mai face încercări la primăvară.

Ei bine, de când fac mișcare mi s-au ameliorat simțitor durerile de spate. Nu au trecut de tot, motiv pentru care va trebui să consult totuși un medic, dar nici nu mai sunt ce au fost. Cred chiar că dacă m-aș mișca mai mult decât cele 3 ședințe a câte o oră de tenis pe săptămână ( asta fiind norma de mișcare sigură per saptamană) aș avea rezultate și mai bune.

Un alt sport care îmi face foarte bine dar pe care din păcate nu prea știu să îl practic, este înotul. După o oră de bălăceală mă simt ca nouă, complet relaxată și fără nicio durere. Doar că, din pacate, nu am reușit să îmi înving fobia de apă și dacă cumva mă aventurez să înot în locuri unde nu mai ating fundul bazinului, intru în panică și uit și ce știam. În plus, lipsa de știință și exercițiu își spune cuvântul și, indiferent de adâncimea apei, după câțiva metri obosesc și îmi desincronizez toate mișcările. Rezultatul? Înghit ceva apă și încep operațiunea scufundarea.

Anul acesta am primit ca temă de la domnul MadMe, mare sportiv de altfel, să învăț să skiez. În primul rând că, zice el, e rușinos să stai la munte și să nu ai habar de acest sport. Mai apoi, zice tot el, că e un sport foarte frumos. Scump, dar frumos. Și nu în ultimul rând, am plănuit că, dacă îmi va plăcea, la anul pe vremea asta ori ne vom pregăti de Austria, ori vom fi deja pe pârtie. Doar că nu prea avem noroc de zăpadă zilele astea, în Poiană fiind un fel de mocirlo-fleșcăraie.

Pe lângă faptul că mișcarea este un tratament pentru mușchii mei atrofiati din cauza statului la birou, mai ajută foarte mult și la relaxare. Uneori merg la tenis seara la 10, după multe ore de muncă și cu multă oboseală acumulată. Inutil să spun că abia mă târăsc până pe teren și am zeci de tentative de a chiuli de fiecare dată. Dar mă duc, iar acolo reușesc să mă detașez de toate, inclusiv de oboseala mentală acumulată pe parcursul zilei. Iar la sfârșitul orei rămân complet relaxată și bucuroasă că am decis să mă mișc în seara respectivă. Iar relaxarea aduce cu ea o stare de bine și un somn bun și odihnitor.

Nu cred că mai are rost să spun că sportul, alături de o alimentație echilibrată, este calea către un corp și o minte sănătoasă. Mens sana in corpore sano spuneau latinii. Și mare dreptate aveau.