Places I’ve been to : Grecia : Meteora

În Grecia am fost de două ori și de fiecare dată m-am simțit excelent. O țară primitoare cu niște oameni care știu ce e ăla comerț și care știu să te primească frumos. La asta se adaugă niște peisaje deosebite, soare, apă și vacanță. Deci cum să nu îmi placă?

Prima mea vizită a fost pe Grecia continentală, pe Riviera Olimpică. Nu am de ce să mă plâng, a fost o ședere plăcută, doar că a fost totuși o stațiune prea românizată, erau prea multe magazine cu haine de piele puse acolo parcă special pentru români, cu vânzători care o articulau în general pe 3 limbi (greacă, engleză și … română).

M-am bucurat de mult soare, plajă și odihnă dar ceea ce merită cu adevărat povestit s-a întâmplat în afara stațiunii cu pricina: excursiile la Meteora și pe insula Skiatos, despre care am mai povestit.

Meteora: Scurtă descriere a destinaţiei : “ Meteora, impresionant Ansamblu Monahal Ortodox, al doilea dupa cel de pe Muntele Athos, se  afla in centrul Greciei, in apropierea orasului Kalambaka si a Muntilor Pind, in partea de nord-vest a Campiei Thesaliei.  Meteora inseamna in limba greaca “suspendat in aer”, descriere inspirata a asezamintelor monahale construite pe varfuri de stanci aproape netede cu inaltimi de pana la 4000m rezultate in urma eroziunii masivilor muntosi ai Olimpului si ai Ossei. ”

Am avut noroc de o ghidă vorbareaţă (uneori prea vorbăreaţă) şi bine documentată despre tot ce îmseamnă Grecia. Aşadar, pentru început am trecut prin cele 4 staţiuni ce formează Riviera Olimpică: Paralia Katernini, Olimpic Beach, Leptokaria  şi Nei Pori, toate aflate la baza muntelui Olimp. Conform unei legende, dacă este senin și crestele muntelui Olimp se văd şi nu sunt acoperite de nori înseamnă că zeii sunt plecaţi de pe munte, sunt într-o bună dispoziţie şi toate acţiunile lor sunt în favoarea oamenilor. În caz contrar, adică dacă Olimpul este mascat de nori, zeii sunt suparaţi şi se răzbună pe omenire. În ziua aia zeii erau de partea noastră.

Am continuat drumul prin valea Tempi unde ne-am oprit la izvorul tinereţii veşnice al Afroditei. Zice-se. Am băut şi eu ca tot omul puţintică apă aşa încât vă anunţ că nu veţi mai scapa de mine întrucât voi fi veşnic tânară. Muhaha…

Tot în valea Tempi am vizitat şi biserica Sfintei Paraschieva, ocrotitoarea nevăzătorilor şi a săracilor. Am trecut mai apoi prin oraşul Larissa, oraş în care se află mormântul lui Hipocrate.

Următoarea oprire a fost la Kalambaka unde se află un atelier de icoane facute manual şi îmbrăcate în foiţă de aur. De ce ziceam că ghida noastră vorbea în plus uneori? Păi, de exemplu, tot drumul ne-a bătut la cap cu icoanele astea. Nu zic că nu erau frumoase, dimpotrivă, dar tipa avea o obsesie. Ne tot îndemna să cumpărăm că doar aici găsim icoane veritabile şi de valoare.  Că restul sunt chiciuri. Mă întreb cât avea comision la vânzări? Revenind la icoane, cică am avut parte de o demonstaţie de “producţie”. Noi ne aşteptam să trecem printr-un atelier unde sunt mulţi oameni, probabil ceva călugări pioşi, care lucrează de zor la icoane. Da’ de unde? Era o mademoiselă româncă machiată până în gât care ne-a arătat nişte schiţe de icoane şi a tras o foiţă de aur pe o iconiţă.   După aia free la shopping. O altă chestie ce m-a dezamăgit a fost faptul că în magazinul de suveniruri de acolo nu găseai cum era normal doar icoane… nuuu … găseai cercei, rujuri, ba chiar şi o carte de kamasutra grecească cu poze for dummies. Dacă ne rezumăm strict la icoane şi dacă ignorăm chiciul, merită vizita.

După Kalambaka, am luat-o agale către mănăstiri. Toată lumea din autocar era absorbită să vadă cât mai bine peisajul. Merita de altfel. Mănăsirile acelea construite pe stânci erau și sunt într-adevăr frumoase.

 

Mănăstirea Varlaam (poză luată de pe net)

Am vizitat două mănăstiri: Varlaam (de bărbaţi) şi Rusanu (de femei). Din nou oareşcare dezamăgire. Mă aşteptam în naivitatea mea să viztez întreaga mănăstire, să vad călugari şi călugariţe, modul lor de trai etc etc. Ei bine, NOT! Am văzut o medie de 3 încăperi per mănăstire din care una era biserica, una era holul şi una era magazinul de suveniruri. Aaa, şi chioşcul de la intrare unde se plătesc cei 2 euro şi de unde se dau haine pentru cei insuficent înfofoliţi ca să nu fie suparat ochiul călugărilor (care?!?). Câtă pioşenie!  Vestimentaţia obligatorie este: genunchi şi umeri acoperiţi, femeile cu fustă neaparat şi bărbaţii cu pantaloni care să le acopere genunchii. Eu ştiam că umerii şi genunchii nu trebuie sa fie la vedere, dar nu mi-a zis nimeni că trebuie obligatoriu fustă. Aşa încât m-am dus şi eu în pantalon. La intrare m-au împodobit cu o fusă de aia petrecută. Pentru umeri îmi adusesem un puloveraş că altceva să îmi acopere umerii n-aveam. Şi uite aşa la vreo 30 de grade eram eu cu pulover, pataloni şi fustă de curgeau apele de pe mine.

Per ansamblu, cu toate micile mele dezamăgiri sau, mai bine spus, disconcordanțe între imaginație și realitate, a fost o experiență plăcută în care am avut ocazia să admir multe peisaje inedite și din care am rămas cu niște amintiri frumoase.